Zâmbetul este elementul central al evoluției noastre și unul dintre cele mai puternice instrumente ale comportamentului uman”, afirmă Dacher Keltner. Faptul că ne confecționam o față fericită nu numai că ne ajută să ne facem prieteni, dar ne modifică și chimia creierului, ajutându-ne să ne simțim bine. S-au făcut cercetări în care s-au utilizat scanări ale creierului pentru a demonstra că zâmbetul activează unele părți ale creierului asociate cu plăcerea și cu fericirea, deși nu activează întregul tipar asociat cu aceste emoții. Ei au descoperit că oamenii ar putea produce o activitate cerebrală asemănătoare dacă ar învață să-și activeze – chiar artificial – mușchii zâmbetului.

Zâmbetul sau surâsul este din punct de vedere fiziologic o expresie facială formată prin flexionarea a 17 mușchi de la extremitătile gurii, dar și din apropierea ochilor. Zâmbetul este molipsitor și poate foarte ușor să le facă ziua mai frumoasă celor cu care interacționăm, iar acest lucru se observă cel mai bine atunci când suntem în prezența unui copil. Cei mici zâmbesc de câteva zeci de ori mai mult decât o face un adult într-o zi bună a sa, iar medicii susțin că trebuie să dăm frâu liber emoțiilor primare, să nu ne mai reprimăm zâmbetul pe motiv că problemele din viața de zi cu zi sunt mult prea mari pentru a ne permite să zâmbim. Puterea unui zâmbet a fost des cercetată iar oamenii de știință au ajuns la concluzia că zâmbetul poate face minuni!!

 

Zâmbetul și râsul sunt de o importanță majoră pentru starea noastră de bine, fiind considerate cel mai bun medicament , ușor de utilizat și distractiv iar pe lângă toate astea este gratuit. Per total, zâmbetul nu numai că ne aduce o stare uimitoare de bine el ne poate prelungi viața cu până la 7 ani. Totodată, râsul este molipsitor. Atunci când este împărtășit, destinde atmosfera, sporește și încurajează comunicarea liberă și deschisă, fiind o resursă extraordinară pentru consolidarea relațiilor. În același timp s-a demonstrat că un zâmbet frumos ne face să ne simțim și să arătăm mai bine. Zâmbetul determină schimbări fizice sănătoase în organism și este un antidot puternic împotriva durerii, stresului și conflictelor.

Care sunt beneficiile zâmbetului și râsului pentru sănătate?—Noi știm cel mai bine să vă răspundem la această întrebare , deoarece în clinica noastră atmosfera este prietenoasă iar personal intodeauna cu zâmbetul pe buze și cu o atitudine pozitivă !!

Zâmbetul:

➢      Schimbă starea de spirit

➢      Reduce stresul și relaxează organismul

➢      Stimulează sistemul imunitar;

➢      Scade tensiunea arterial

➢      Scade riscul de cancer

➢      Eliberează endorfine (hormonul fericirii)

➢      Stimulează buna funcționare a plămânilor, inimii și mușchilor

➢      Ameliorează durerea, stimulând organismul să producă propriile sale analgezice naturale.

➢      Cresc satisfacția personală.

Nu uita !!!

“Zambetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.”